Perpetuum Mobile

Simt lacrimi, dispar...

născute din sânge
işi caută chemarea.
Cuiele alintă sicriul
plin de sine.
Moartea aşteaptă,
îi convine.
egoismul ingheţat
se roagă, mut,
clădeşte nori, case
bântuite de năpaste,
şterge rânduri..
paşii işi pierd ticăitul.


Amnezie,
o pisică toarce,
teatrul işi aşează scena
actul reinvie.
un Tot normal.
Zâmbetul sfidează
secretele nopţii .
Plăcută, senzaţia leagă
două persoane
într-un pat de vise,
în care el şi ea omit
durerea, suferinţa, ploaia,
furtuna.
Totul e calm, prea calm.

Cunoaşterea îi întalneşte,
îi plimbă pe alei deschise unui
început.
Mâini leagă fluturi
căzuţi în plasa unei luni
somnoroase.
Sărut, intenţii necunoscute,
privirile deschid sensuri.
Apa îi priveşte, primindu-i
în adâncurile ei...
se miră, raţiunea devine
"un iepure fricos de Paşte"(V.R.)

Concert, muzica îi cuprinde.
-Bună ce faci...