Spionul

Niciodată nu am crezut...

că poetul să obosească poate.

Dar uite-l trist şi întreţinut

De rândul tău de rimă seacă.

Nu l-am crezut...

Nici când a spus că nu mai scrie.

Un poet nu poate fi un mut!

Nici chiar când uită… când uită să mai fie.

Şi atunci cum puteam să-l las?!

Bolnavă lume… bolnav poet,

Cu ochii mari`njurând cadrane,

Din om în om, din pas în pas.

 

L-am lovit… aşteptând motivul…  

 Momentul prim de bun rămas,

Momentul aşteptat motiv

 De un poet şi de ce-a trădat.

L-am lovit… cu toată conştiinţa!  

Dar m-am înşelat… de stat, nu a mai stat,

să înduplece capricii, versuri,

cu un deznodământ neaşteptat.

Am crezut că am fost iertat…

Pictură - Grigorescu, Nicolae. Spionul

Muzeul Naţional de Artă al României - Bucureşti

Întrebare pentru cititor: cine/ce este spionul din poem?