Iei două bucăţi unităţi mişcătoare,
adaugi puţin contrast, selectezi
câteva momente temporale
şi aşa trezeşti, natural, un impas.
Apoi îi dai o direcţie cuprinzătoare,
spre râs sau plâns, sau poate
spre confuzie în derâs, oricum
să fie o formă, chiar şi oarecare,
dar, de nepătruns.
Rezultatul este cert, vietăţile
prind viaţă, se adoptă reciproc
tacit, discret, sub adăpostul
unui act uman considerat complet.
Imagine: Luchian Comşa, sursă virtuală preluată de la http://maxime.lifetopixel.ro






0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu